Vin Alb

Vinul alb și beneficii ale consumului


De-a lungul timpului s-au realizat diverse studii asupra celei mai consumate băuturi alcoolice, adică asupra vinului, studii care au avut ca scop analiza efectelor asupra sănătății omului. Dacă discutăm despre
 un consum moderat de vin, un pahar pe zi, acesta este extrem de benefic pentru sănătate.
În rândurile ce urmează, o să discutăm despre vinul alb și beneficiile acestuia asupra corpului, unul dintre cele mai mari avantaje fiind reprezentat de faptul că avem de-aface cu o băutură foarte sănătoasă pentru inimă.
Vinul în general este ideal pentru a fi consumat la o întălnire, o masă în familie sau cu prietenii, chiar și pentru un moment de relaxare de unul singur.
În ceea ce privește vinul alb, acesta poate reprezenta cea mai bună opțiune pentru o seara călduroasă de vară, datorită faptului că se servește la o temperatură scăzută.
Vinul alb este în mod clar o alegere de cele mai multe ori foarte importantă și putem spune că beneficiile pentru sănătate dublează savoarea lui.
Cele mai importante avantaje ale consumului de vin alb, nu sunt deloc de trecut cu vederea, datorită calităților importante pe care le are.
 

Conținut important de vitamine și minerale


Acest vin conține vitamine hidrosolubile precum B1, B2, B5 sau B6, având efecte pozitive în ceea ce privește buna funcționare a sistemului imunitar, nervos și menține santatea pielii și tonusului muscular.
Pe lângă aceste vitamine, vinul alb conține și minerale într-o cantitate importantă, precum potasiul, calciul și magneziul. De asemenea, mai conține și vitamina B12 și vitamina C, precum și acid folic, dar într-o mică măsură.
 

Vinul alb împreună cu dietele pentru slăbit



Dacă este consumant inteligent și în cantități moderate, vinul alb este extrem de benefic deoarece nu conține grăsimi, colesterol sau fibre, fiind în același timp și un foarte bun furnizor pentru energie și chiar bun digestiv. Deoarece este cel mai sărac în proteine și calorii, vinul alb sec este cel mai indicat din acest punct de vedere, dacă vă doriți menținerea unei siluete de invidiat.
 

Ajutor în procesul de digestie


Nu doar vinul alb, ci vinul în general, ajută la producerea unei cantități mai mari de suc gastric în stomac, ceea ce vă duce la un proces de digestie mult mai bun. În special pentru persoanele cu o vârstă ceva mai înaintată, vinul este indicat deoarece există riscul că stomacul să nu mai producă destul acid hidrochloric care este necesar pentru digerarea mâncării, tocmai din acest motiv, din partea medicilor este foarte recomandată consumarea unui pahar de vin în fiecare zi.
 

Alte avantaje  ale vinului alb


Vinul are și un foarte bun efect de calmant și ajuta acele persoane care au probleme cu somnul, să adoarmă mai ușor. Vinul alb ajută la înlesnirea evacuării toxinelor în ficat și ușurează inclusiv respirația. De asemenea, în cazurile ușoare de gripă sau răceală, vinul este indicat pentru că poate spori capacitatea organismului de apărare. În ceea ce privește persoanele hipertensive, consumul unui pahar de vin pe zi, poate ajuta foarte mult la reglarea tensiunii.
Este de menționat și faptul că vinul reduce și creizele de angina, fiind un ajutor perfect și pentru acei oameni care suferă de angina pectorală.
Adesea, există oameni care se plâng de dureri de cap în urma consumului de alcool. Însă, este foarte adevărat că este vorba despre cantități mari într-o astfel de situație, dar este totuși de precizat este și faptul că este foarte puțin probabil că vinul alb să provoace dureri de cap, în special migrene și nici nu interacționează cu alte substanțe din medicamentele pe care le luam.
Lăsând de-o parte substanțele chimice din vin care sunt unice în cazul acestei băuturi, alcoolul poate fi un compus cu acțiune puternică și benefică, bineânțeles, fară a uita de faptul că trebuie consumat cu moderație.
Deci, în cazul consumului moderat de vin, se poate observa o creștere a absorbției altor antioxidanți, nivelul colesterolului bun, subțierea sângelui și prevenirea cheagurilor de sânge, precum și stimularea relaxării și stării de bine și scăderea stresului în general.
Vinul este considerat un medicament atâta timp cât este consumat cu moderaţie și se recomandă un consum de cel mult un pahar de 125 ml de vin pentru femei şi cel mult două pahare de 125 ml de vin pentru bărbaţi, zilnic.
 

Cum este indicat să consumați vinul alb


Lăsând de-o parte toate aceste beneficii din punctul de vedere al sănătății, vinul, că multe alte băuturi, se consuma în anumite condiții.
Foarte multe persoane fac greșeala de a pune sticla de vin în frigider pentru un timp foarte îndelungat, ore sau chiar zile, după care este scos și consumat direct. Ei bine, vinul alb, își va pierde aroma dacă are o temperatură mult prea scăzută și indiferent de tipul sau, va părea că are același gust.
Este bine să punem o sticlă de vin în frigider la rece, cu o jumătate de oră înainte de a fi consumată, astfel încât să ajungă la temperatura perfectă, astfel încât să vă puteți bucura de un gust perfect.
Ca și modalitate de servire, există o regulă și în ceea ce privește paharul. Comparativ cu vinul roșu, deoarece se fac adesea confuzii, vinul alb se servește într-un pahar care are o deschidere ceva mai îngustă.
De asemenea, în ceea ce privește temperatura, aceasta poate să fie influențată și de modul în care se servește vinul, mai concret, modul în care se tine paharul. Tocmai de aceea, este recomandat că paharul să fie ținut de picior.
Este cunoscut și faptul că vinul și mâncarea se împacă extrem de bine. Vinul alb este o băutură versatilă și poate să fie servita cu o mulțime de feluri de mâncare, însă la urma urmei, fiecare persoană în parte, își asortează mâncărurile cu băuturile după bunul plac.

Suport clienti Marti - Vineri 9 - 17

0721843360 comenzi@magazinbauturionline.ro

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!