Rom

Romul - băutura Insulelor Caraibe, perfectă pentru tot felul de combinații în cocktail-uri


Există pe pământ un număr foarte mare de băuturi alcoolice, unele mai sofisticate și rafinate, altele mai puțin, băuturi pentru diverse ocazii precum și pentru diverse preferințe, cât și
băuturi alcoolice ce au în spate o istorie mai mult sau mai puțin complexa. Un exemplu de băutură alcoolica cu istorie, este romul. Aceasta are o istorie destul de colorata, ce ne întoarce în timp cu aproximativ patru secole, în perioada când explorările maritime aveau o importanta deosebită, precum și confruntările dintre marile puteri navale aveau o de asemenea o importanță aparte.
 

Despre rom


Din punct de vedere tehnicii, romul se obține prin intermediul sucului fermentat de trestie de zahar, sirpuri fermentate, melasă sau diverse alte produse de zahar distilat la o tărie de sub 190 de grade.
Cu alte cuvinte, romul se distilează oriunde regăsim și zahăr.
Romul este o băutură cu un gust dulce, fiind cunoscut în întreagă lume. Acesta se poate consuma atât simplu, cât și cu gheață sau în diverse cocktail-uri precum, Pina Colada, Cuba Libre sau Mojito.
O altă întrebuințarea foarte importantă a romului, constă în folosirea că ingredient în prepararea multor prăjituri, cât și pentru diverse rețete de ciocolată, având rolul de a da o aromă specifică, foarte ușor de recunoscut.
În ceea ce privește producerea și comercializarea, cea mai importantă zonă din acest punct de vedere este reprezentată de Insulele Caraibe, unde se produce rom pentru export în întreagă lume.
Datorită ingredientelor folosite care sunt destul de variate, fiecare insulă în parte, produce un anumit tip de rom specific, fiind diverse și tehnicile de distilare sau durata de maturare.
Putem spune că exista doua feluri de romuri, insulele în care se vorbește limba spaniola fiind în general producătoare de rom alb și sec, pe când în insulele în care se vorbește engleza, romul având o nuanță neagră și un gust ceva mai greu, mai tare.
 

Ce este romul Romul?


Ca orice altă băutură distilată, are nevoie de o perioada de maturare, în cazul sau, aceasta putând să varieze de la un an să mai mulți.
Există totuși și rom care nu are nevoie de această perioadă de maturare, lucruri care variază în funcție de produsele folosite și rețetă.
Producerea acestei băuturi este realizata în zeci de țări din întreaga lume, în special în Insulele Caraibe cât și în America Latină, dar și în tari precum SUA, Canada, India, Scoția, Australia, Spania, Noua Zeelanda și așa mai departe.
Producerea romului se face în grade variate, astfel că sortimentele mai puțin tari se folosesc preponderent pentru prepararea cocktail-urilor, pe când cele gold sau dark sunt consumate seci ori cu gheață, fiind folosite și în prepararea dulciurilor sau prăjiturilor.
 

Modalități de obținere


Comparativ cu alte băuturi spirtoase, pentru rom nu există o rețetă specifica, ci doar diverse modalități și rețete asemănătoare, care au la bază metode tradiționale în funcție de fiecare zonă în parte. Cea mai mare parte a sortimentelor de rom sunt obținute din melasă de trestie de zahăr.
Dacă este folosită o trestie de zahăr curată și bună calitativ, atunci și produsul rezultat la final, romul, vă fi de cea mai bună calitate. Astfel, calitatea trestiei de zahăr este diferită în funcție de mai mulți factori precum climă sau solul din diverse zone. Romul care provine din Insulele Caraibe are un gust aparte dar este produs cu materie primă care este adusă de regulă, din Brazilia, singurele excepții în acest sens, fiind reprezentate de țările în care se vorbește limba franceză unde romul este produs din sucul de trestie de zahăr.
În ceea ce privește fermentarea, aceasta va începe în momentul în care, melasa este împreunată cu drojdia și apa.
În cazul romului ușor precum este Bacardi, sunt folosite drojdii rapide, comparativ cu producătorii de rom premium unde procesul de producție este unul mult mai lent, menit să confere romului aroma, mirosul și gustul specific.
Dacă ne gândim la învechirea băuturii, pentru majoritatea tipurilor de rom, acest proces durează cel puțin un an înainte de a fi îmbuteliate și scoase la vânzare.
De menționat este și faptul că și în acest caz, sunt necesare sticle din sticlă, plasticul fiind considerat dăunător pentru băuturile alcoolice în general.
Revenind la rom, procesul folosit de producători determină culoarea băuturii, asfel că, romul învechit în butoaie de oțel inoxidabil rămâne transparent, pe când romul care este ținut în butoaie de stejar, va căpăta o culoare intensă, arămie, și o aromă la fel de specială, rezultând o băutură mai rafinată.
Ca o ultimă fază a producției, acele sortimente mai ușoare de rom ajung să fie filtrate pentru a-și pierde culoarea dobândită în procesul de învechire.
Romul gold sau romul dark, pot primi un adaos de caramel intensificând culoarea produsului final.
Diferă inclusiv distilarea băuturii, nefiind o procedură neapărat specifică, metodele folosite fiind diverse ca și în cazul fermentării, care diferă după cum am menționat, de la zonă la zonă, în funcție de fiecare rețetă în parte.
 

Cum se bea romul?


Temperatura ideala de servire, este temperatura camerei.
Cea mai mare parte a aromelor, sunt resimțite in momentul în care băutura se află la această temperatură.
Cea mai mare partea a barmanilor, servesc romul în paharele clasice de whisky.
Însă, aceasta nu este neapărat cea mai bun idee, paharul ideal în care se servește romul, fiind cel Grappa. Acest tip de pahar are formă de pâlnie care favorizează păstrarea aromelor în timpul degustării, beneficiind astfel de o experiență completă în ceea ce privește mirosul și gustul

Afiseaza: 1-7 din 7 produse

 Filtre

Suport clienti Marti - Vineri 9 - 17

0721843360 comenzi@magazinbauturionline.ro

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!