Tuica

Beneficiile consumului moderat de țuică


Băuturile alcoolice sunt consumate încă din cele mai vechi timpuri și cu siguranță că acestea vor fi băute și în viitor. Consumate la început în scop terapeutic, băuturile alcoolice sunt apreciate în momentul de față în special pentru
starea de relaxare pe care o oferă consumul moderat de băuturi alcoolice. De asemenea, acestea sunt partenerul perfect în cadrul discuțiilor între prieteni, familie sau completează ieșirile în oraș sau mesele îmbelșugate.
Țuica este una dintre băuturile alcoolice cele mai consumate de către români. Această băutură face parte din familia băuturilor spirtoase și poate fi realizată atât de către producătorii comerciali cât și de către persoanele fizice. Acestea din urmă produc țuica pentru consumul propriu.

 

Țuica este unul dintre brand-urile țării noastre



Produsă prin fermentarea și distilarea prunelor, țuica este un produs tradițional românesc și unul dintre brand-urile țării noastre.
Foarte multi turiști străini care au venit în țara noastră și au avut posibilitatea de a bea țuică s-au indrăgostit iremediabil de această băutură alcoolică și au recomandat-o prietenilor sau familiei în momentul în care s-au reîntors în țările lor. Așa se face că multe persoane străine se gândesc la țuică în momentul în care vine vorba desre țara noastră.
Acest tip de băutură este realizat încă din cele mai vechi timpuri, țuica fiind cea mai populară băutură alcoolică consumată în mediul rural. Este normal ca țuica să fie îndrăgită în special de către persoanele care locuiesc în mediul rural având în vedere că aceasta se realizează cu precădere în mediul rural.
Pentru ca persoanele care doresc să consume această băutură alcoolică să se poată bucura de gustul intens de prună trebuie știut faptul că țuica se realizează exclusiv prin fermentarea și distilarea prunelor. Produsul obținut prin fermentarea și distilarea altor ingrediente poartă numele de rachiu sau pălincă.
Așadar, există o diferență fundamentală între țuică și rachiu sau pălincă.
Gustul rafinat și intens de prună se poate simți doar prin consumul țuicii.

 

Țuica nu este doar o băutură alcoolică ci, este un adevărat medicament



Ca multe alte tipuri de băuturi alcoolice, și țuica oferă beneficii asupra stării de sănătate. Asta în cazul în care consumul de țuică este moderat. De fapt, efectele terapeutice pe care le are consumul moderat de țuică au stat la baza apariției acesteia. Treptat aceasta a început să fie consumată și pentru efectele relaxante pe care le oferă, ajungând ca în momentul de față să fie cea mai consumată băutură alcoolică din mediul rural.
Dintre beneficiile multiple pe care le oferă consumul moderat de țuică, menționez următoarele:
- Previne apariția bolilor de inimă. În componența țuicii se gasește o enzimă care ajută la reducerea depunerilor de colesterol pe arteridele capilare coronariene. Această enzimă se află și în componența medicamentelor care luptă împotriva depunerilor de colesterol.
- Contribuie la reglarea funcțiilor hepatice. Datorită faptului că în componența țuicii se află o anumită cantitate de vitamina A, B, C, D1 si D2, consumul moderat al acesteia este recomandat persoanelor care suferă de dischinezii biliare, probleme de decongestionare hepatică, constipații, etc.
- Ajută la creșterea vitezei de producere a hemoglobinei și a hematiilor.
- Este utilă în tratarea anemiei. Având în vedere că în componența țuicii se află o cantitate ridicată de fier se recomandă consumarea acesteia în cantități moderate. Pentru ca, consumul moderat de țuică să ajute la tratarea anemiei este necesar un regim alimentar bogat în vitamine și proteine.
- Îmbunătățește sistemul digestiv. Efectul digestiv pe care îl are consumul moderat de țuică face ca aceasta să fie considerată un produs digestiv realizat în condiții bio.

 

Sfaturi 



Având în vedere că țuica are o cocentrație de minimum 24% alcool este necesar ca aceasta să fie consumată cu foarte mare atenție pentru ca, consumul exagerat de țuică are efecte negative asupra stării de sănătate. Pentru a nu ajunge într-o astfel de situație, persoanele care doresc să bea țuică trebuie să țină cont de următoarele sfaturi:
- Țuica nu trebuie să fie consumată pe stomacul gol pentru că este o băutură spirtoasă. Consumul pe stomacul gol poate cauza îmbolnăvirea stomacului motiv pentru care trebuie evitată consumarea țuicii fără ca în prealabil să fi mâncat ceva.
- Se bea în special după consumarea unor alimente bogate în grăsimi pentru a grăbi procesul de topire a grăsimilor.
- Se consumă sec, la temperatura camerei. În cazul în care țuica este utilizată în vederea tratării gripei sau răcelii se consumă o cantitate moderată de țuică fiartă.
- Pentru ca țuica să aibă efecte terapeutice este obligatoriu ca doza maximă consumată să nu depășească 50 ml pe zi în cazul bărbaților și de 25 ml pe zi în cazul reprezentantelor sexului frumos.
- Este strict interzis consumul acesteia în cazul în care este urmat un tratament medicamentos. De asemenea, se interzice consumul de țuică și în cazul în care sunt consumate suplimente alimentare.

 

Concluzii



Produsă în special în mediul rural ca urmare a fermentării și distilării prunelor, țuica este considerată de foarte multe persoane un medicament.
Această teorie este adevărată atât timp cât țuica este consumată cu moderație. Având în vedere că majoritatea cantității de țuică care se produce în țara noastră se realizează în mediul rural, în propria gospodărie și nu într-o distilerie trebuie avut mare grijă la cantitatea de țuică consumată. Excesul de țuică este dăunător pentru starea de sănătate la fel cum este dăunător execul de orice băutură alcoolică.
Pentru a avea o viață lipsită de probleme medicale este necesară consumarea unei doze mici de țuică și niciodată pe stomacul gol.

Afiseaza: 1-3 din 3 produse

 Filtre

Suport clienti Marti - Vineri 9 - 17

0721843360 comenzi@magazinbauturionline.ro

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!