Fernet Vermut
Fernetul este o băutură alcoolică consumată de zeci de milioane de oameni
Încă din cele mai vechi timpuri oamenii au consumat băuturi alcoolice. La început în scop terapeutic sau în scop medicinal, apoi pentru obținerea unei stări de relaxare. Indiferent de motivul care a stat sau stă la baza consumului de băuturi alcoolice acestea sunt cele mai consumate tipuri de băuturi. Fernetul este
una dintre băuturile alcoolice consumate încă din cele mai vechi timpuri și care este și în momentul de față una dintre cele mai consumate băuturi. Acest fapt se datorează beneficiilor oferite de către consumul moderat al acestei băuturi alcoolice.
Ce este fernetul și care este asemănarea acestei băuturi alcoolice cu vermutul
Fernetul este o băutură alcoolică care face parte din familia băuturilor alcoolice spirtoase. Acesta a fost produs pentru prima dată în anul 1845, în Milano, de către Bernardino Branca si Fernet. Acesta din urmă era un medic suedez. Aceștia, plecând de la ideea care a stat la baza apariției vermutului, și anume măcerarea plantelor în vin, au încercat tot felul de combinații până în momentul în care a apărut fernetul. Această băutură alcoolică se aseamănă foarte mult cu vermutul însă prezintă și diferențe. Faptul că fernetul este obținut prin măcerarea plantelor în alcool și nu în vin așa cum se întâmplă în cazul vermutului este una dintre cele mai importante deosebiri dintre aceste două tipuri de băuturi alcoolice. În momentul în care a fost creat, fernetul a fost realizat din măcerarea a 27 de plante care în momentul de față sunt din ce în ce mai rare, aflate pe 5 continente. Rețeta originală a realizării fernetului a rămas în sânul familiei Branca, familie care a creat pentru prima dată această băutură alcoolică. Această familie este și în momentul de față cel mai important producător de fernet, această poziție datorându-se faptului că producerea fernetului se realizează și în momentul de față după rețeta originală. De-a lungul timpului, familia Branca a dezvăluit care sunt 10 dintre plantele și condimentele utilizate în crearea fernetului. Chinină, rubarbă, mușețel, scorțișoară, frunze de tei, iris, șofran, curcumă, galingale și smirnă sunt cele 10 ingrediente dezvăluite de-a lungul timpului de către familia Branca. Dezvăluirea unei părți a ingredientelor utilizate în realizarea fernetului a făcut ca pe piață să apară și alte firme care produc fernet. Cu toate acestea, Fernet Branca rămâne numărul 1 în materie de fernet. Realizat inițial în scop terapeutic, fernetul este în momentul de față una dintre cele mai consumate băuturi alcoolice. Așa cum era de așteptat, consumul de fernet este foarte popular în Italia însă acesta este consumat în cantități foarte mari și în Argentina sau în multe țări din Europa. Este o băutură alcoolică care are o aromă foarte intensă, amăruie, cu un conținut de alcool de până la 45%. Ca și vermutul, și fernetul poate fi consumat atât ca aperitiv, digestiv sau ca și băutură alcoolică consumată la o șuetă între prieteni sau în cadrul familiei.
Cum se consumă fernetul și care sunt beneficiile oferite de către consumul moderat de fernet?
Fernetul este alături de vermut una dintre cele mai consumate băuturi alcoolice la nivel mondial. Acest fapt se datorează beneficiilor pe care le oferă consumul moderat de fernet. Printre cele mai importante beneficii pe care le oferă consumul moderat de fernet, menționez următoarele:
- Consumat înainte de masă deschide pofta de mîncare și oferă starea de relaxare necesară pentru a te putea bucura de produsele culinare consumate în timpul mesei.
- Grație plantelor medicinale utilizate în realizarea fernetului este un foarte bun digestiv. Așasar, acesta este recomandat a fi servit după terminarea consumului de produse culinare pentru a putea îmbunătăți procesul de digestie al alimentelor consumate. Având în vedere că fernetul este un foarte bun digestiv, consumul moderat de fernet este recomandat în special persoanelor care au o digestie mai lenesă.
- Datorită faptului ca fernetul este o băutură foarte aromatizată este alegerea perfectă atunci când se dorește consumarea unei băuturi alcoolice în cadrul unor discuții prietenoase. Oferă starea de relaxare necesară pentru a te putea bucura de momente frumoase petrecute alături de prieteni sau familie.
- Contribuie într-un mod plăcut la obținerea cocktail-urilor.
Pentru a te putea bucura de toate beneficiile oferite de către consumul de fernet trebuie să știi cum trebuie consumată această băutură alcoolică. În primul rând nu trebuie uitat faptul că este o băutură alcoolică ceea ce înseamnă că aceasta trebuie consumată cu moderație. Fie că este servit ca o băutură aperitiv sau ca o băutură digestivă, fernetul se recomandă a fi servit sec și în cantități de până la 60 ml. Aceasta este doar o recomandare motiv pentru care fernetul poate fi consumat și cu gheață sau în amestec cu alte băuturi, ca de exemplu în amestec cu cafea sau cola. În cazul in care se optează pentru consumarea fernetului sec te vei bucura de aroma și gustul specific al acestei băuturi alcoolice atât de apreciate și consumate. De regulă, fernetul se consumă la temperatura camerei însă se poate consuma și rece. Indiferent de modul sau motivul pentru care alegi să consumi fernet trebuie să îl consumi cu moderație pentru a te putea bucura de beneficiile oferite de către consumul acestei băuturi alcoolice. Orice exces cauzează neplăceri motiv pentru care trebuie evitat consumul excesiv de fernet sau alte băuturi alcoolice.
Concluzii
Datorită beneficiilor pe care le oferă, fernetul este în momentul de față una dintre cele mai consumate băuturi alcoolice la nivel mondial. Versatilitatea acestei băuturi alcoolice face ca aceasta să fie alegerea perfectă atunci când se dorește consumarea unei băuturi aperitiv, digestive sau pur și simplu atunci când se dorește consumarea unei băuturi alcoolice care are un gust rafinat și intens aromatizat.