Bere Bruna

Berea brună – o altfel de bere extrem de apreciată în rândul consumatorilor



Berea este acea băutură alcoolică care este obținută din produse naturale precum hameiul, malțul, drojdia de bere și apa. Aceasta este cea mai apreciată și consumată băutură alcoolica la nivel mondial, având de regula o alcoolemie de aproximativ 5%
 

Despre berea brună


Cea mai consumată bere, este fară doar și poate, berea blonda, însă, un gust și o aromă specifică și cu adevărat deosebită, o are berea brună.
Berea brună este un tip de bere care a apărut acum aproximativ 350 de ani, în momentul în care maeștrii berari Indonezieni, au luat decizia de a începe să folosească din ce în ce mai des, malț de culoare închisă, malț care este preparat la temperaturi considerabil mai mari decât în mod normal.
Comparativ cu berea blondă, berea brună, în mod tradițional dispune de o tărie alcoolică peste medie, având un gust ușor dulceag și o aromă intensă de caramel.
Cele mai multe tipuri de bere brună din ziua de astăzi, diferă de variantele originale din mai multe puncte de vedere.
Astfel, din punctul de vedere al clasificării, cel mai adesea, berea brună se încadrează în zona mild ale, fiind o bere plasată la mijlocul scalei datorită culorii și gustului specific.
Deși sunt în general folosite aceleași ingrediente, rețele pot să difere în ceea ce privește cantitatea lor dar și timpul necesar pentru fiecare etapă de preparare în parte.
De regulă, după cum ați putut observa, berea brună având acel gust specific amauri și ușor dulce, precum și tenta de aromă de caramel.
 

Berea în general are un caracter natural acidulat, spumos


Din categoria berilor brune, fac parte bine cunoscutele tipuri bock și black, având o tărie mai mare decât Pilsner de exemplu, berile brune atingând o concentrație a alcoolului de regulă de 5 – 6% sau ceva mai mult. Spuma este densă și combinată cu aromă puternic amăruie și ușor dulceagă, iar temperatura ideală la care poate fi servită, se învârte în jurul a 8 grade Celsius.
 

Date istorice despre bere


În urma cercetărilor s-a descoperit faptul că cele mai vechi urme ale berii, sunt de acum aproximativ 6000 de ani și provin, în momentul în care a apărut procesul de fermentare, datorită pâinii care s-a udat și a început să fermenteze.
Aceste urme ale berii, s-au descoperit în anii 3500 – 2900 i.HR, în Iranul de Vest din zilele noastre, Mesopotamia de atunci.
Există și multiple studii făcute de cercetători, în care s-au descoperit texte antice cât și texte târzii, prin intermediul cărora s-a ajuns la concluzia că încă din antichitate, a existat o legătură foarte strânsă intre coacerea cerealelor și fabricarea berii, fapt care este prezent și în zilele noastre în ceea ce privește fabricarea berii.
 

Tipuri de bere


Că și în cazul altor produse și berea este de mai multe feluri, fiind diferită în funcție de ingredientele folosite și cantitatea lor, de timpii necesari pentru fiecare etapă în parte și așa mai departe.
Astfel, berea brună reprezintă doar un alt tip de bere, aceasta fiind împarte în următoarele:
• Lager • Bere brună
• Stout
• Bere nefiltrata
• Berea albă
• Bere nepasteurizata
• Indian Pale Ale
 

Efectul consumului de bere asupra sănătății


S-a demonstrat faptul că berea nu este neapărat dăunătoare organismului, ci chiar este extrem de benefică dacă este consumată cu moderație.
Astfel, cantitățile optime de bere ce pot fi consumate într-o zi, sunt 330 ml pentru femei și 660 ml pentru bărbați, astfel încât să nu existe nici un fel de problemă din punctul de vedere al sănătății.
Consumul de bere are pentru organism efecte benefice datorită ingredientelor naturale din care este obținută, în special prin cerealele de bere, orzul de exemplu care reprezintă la rândul sau o sursă foarte bună de proteine, fibre și vitamine de tip B.
De asemenea, cel mai important ingredient din bere care este hameiul, a mai fost supranumit și „aurul verde”, deoarece este o sursă foarte bună de antioxidanți.
Drojdia de bere conține și aceasta proprietăți importante pentru organism, 17 vitamine, 14 minerale și 16 aminoacizi. De asemenea, pâine este un aliment esențial pentru o viață de zi cu zi de calitate, astfel că, unii cercetători, care au studiat un număr foarte mare de texte bine păstrate de-a lungul timpului, au ajuns la concluzia că încă din antichitate există o legătură strânsă între coacerea cerealelor și fabricarea berii. Coacerea cerealelor este până în zilele noastre un moment important în fabricarea berii, etapă fară de care berea nu se mai poate numi bere.
 

Principalele beneficii ale consumului moderat de bere


Berea este o băutură alcoolică bogată în fibre, iar în momentul în care este consumată cu măsură, aceasta ar putea avea un efect protector la nivel cardiovascular, deoarece are proprietăți prin care poate creşte cantitatea de „colesterol bun” astfel încât riscul apariţiei bolilor coronariene se poate reduce foarte mult.
Berea este săracă în sodiu dar bogada în magneziu deci scade riscul formării pietrelor la rinichi, stimulează creierul, protejează sistemul osos datorita conținutului ridicat de siliciu, reglează tensiunea arterială reducând hipertensiunea și relaxând vasele de sânge și elimină toxinele, berea fiind o sursă bună de fibre solubile, care îmbunătățesc starea generală de sănătate, eliminând toxinele din tractul digestiv.
Având la cunoștință de toate aceste avantaje, nu trebuie să uitați faptul că acestea sunt valabile atâta timp cât berea este consumată cu simt de răspundere. În caz contrar, puteți avea probleme destul de serioase de sănătate în cazul unui consum exagerat. De asemenea, avantajele consumului de bere sunt valabile pentru persoanele care nu suferă deja de alte afecțiuni mai grave.

Afiseaza: 1-3 din 3 produse

 Filtre

Selectia ta:

Tara de origine: ROMANIA ×

Suport clienti Marti - Vineri 9 - 17

0721843360 comenzi@magazinbauturionline.ro

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!